Eu unul nu prea am avut de-a face până acum cu spitalele, nici ca pacient și nici ca însoțitor. În schimb, am văzut reportaje și am citit știri îngrozitoare despre spitalele și medicii din România. Vă spun sincer că sâmbătă, când am aflat că trebuie să o internăm pe bunica prietenei mele, mă așteptam la ce e mai rău. Și începutul mă făcea să cred că așa va fi, findcă salvarea a venit cu vreo 15 minute întărziere. De aici încolo însă, lucrurile s-au schimbat radical. Doctorița de pe salvare, al cărui nume nu am avut inspirația să-l obțin, s-a comportat exact cum trebuia. Punea întrebările scurt și la obiect, pe un ton apăsat, exact cum impunea momentul acela. Nu avea timp de drăgălășenii, avea o treabă de făcut. Mai mult de atât, deși avea o problemă cu piciorul, asta nu a împiedicat-o să coboare și să urce de trei ori scările pentru a aduce cele necesare. După vreo 10 minute a decis că problema e pe fond neurologic și că bunica trebuie internată la spitalul Fundeni.

Spitalul Fundeni - usa stricataOdată ajunși acolo, mi-au revenit în cap imaginile de la televizor. Ușa de la intrare era stricată. Deși era o ușă automată, trebuia deschisă și închisă cu mâna, asta în condițiile în care șina de jos lipsea și ușa se bălăngănea în față și în spate. Normal, erau puțini cei care chiar închideau ușa, așa că pe hol era un curent îngrozitor. Trecând de hol, te loveai de imaginea unui spital dezafectat. Gresia și faianța erau în multe locuri ciobite sau lipseau, stâlpii se cojeau, scaunele aveau bureții rupți, ușile erau mai bătrâne ca mine.

A fost internată la etajul 2 și în timp ce urcam cu liftul mă gândeam cu groază la ce ne așteaptă în cameră. Totuși, etajele sunt cât de cât aranjate, se vede că s-au făcut renovări în ultima vreme. Asistenta a schimbat așternuturile înainte de a o pune în pat și la câteva minute după a apărut si doctorul Sandu de la neurologie pentru a vedea despre ce e vorba. A fost foarte amabil și asta fără să-i dăm bani.

Dacă ați citit până aici, probabil vă întrebați de ce ar trebui să fiți mândri de doctorii din România, nu? Vă zic eu. Ar trebui să fim foarte mândri de ei findca acești super-oameni:

- învață timp de șase ani în facultate (și chiar învață!) pentru ca apoi să stea alți câțiva ani ca rezidenți, pe niște salarii mizere. Dacă aveți impresia că doctorii au salarii mici, întrebați un rezident cât câștigă.
- lucrează sub un stres imens. Sunt puțini doctori la cât de mulți pacienți sunt și orice greșeală de-a lor poate fi fatală.
- spitalele nu au aparatura necesară, multe din ele n-au nici măcar pastile. Eu a trebuit să merg la o farmacie ca să-i cumpăr bunicii pastilele din rețetă.
- lucrează în niște condiții cu adevărat mizerabile. M-am uitat în stânga și-n dreapta și majoritatea paturilor erau pline de oameni nespălați, puțeau îngrozitor. Pe lângă ei, erau și bătrânii care nu se mai puteau controla și făceau pe ei. Mirosea a rahat pe holurile alea de ți se întorcea stomacul pe dos.

Sunt sigur că mai sunt și alte motive pe care eu nu le cunosc, dar și doar pentru cele de mai sus ar trebui să fim mandrii de doctorii din România. Nu poți să vii la muncă zi de zi, în condițiile astea, fără să pui multă pasiune în ceea ce faci.

Așa că scoateți-vă din cap ce vedeți în Dr. House și treziți-vă la realitate. Știați că în România sunt 1.9 medici la mia de locuitori față de 3.5 în celelalte țări europene? Noi nu avem spitalele de afară, noi nu avem economia lor și noi nu plătim cât plătesc ei pentru o operație! Știați că majoritatea operațiilor de afară sunt plătite din asigurări de sănătate private și se plătesc sume imense? Comparați asta cu cât plătește CNAS-ul la noi (când are bani!) și o să-mi dați dreptate.

Și nu-mi spuneți că ei și-au ales meseria asta sau că și ce facem noi e la fel de important. Da, ei și-au ales-o și o fac în condițiile de mai sus. O fac chiar dacă presa scoate în față doar cazurile negative. Foarte mulți dintre ei o fac din pasiune. Ei sunt cei de care trebuie să fim mândri. Ei sunt cei pe care trebuie să-i scoatem în față.

Da, știu că fiecare pădure are uscăciunile ei. Dar cu timpul ai învățat unde sunt poienițele cu pomi verzi și flori colorate. Și te duci mereu acolo. Și le spui și prietenilor tăi de ele, să se bucure mai mulți de frumusețea lor. Și uscăciunile alea uitate de lume putrezesc încet-încet. Cu timpul, pomi verzi și flori colorate încep să le ia locul. Și vine altul și descoperă frumusețea lor. Și le povestește prietenilor ca să se bucure și alții de frumusețea lor…

 

Comentează

 

Adresa ta de email nu va fi publicată.